Home » D:News » Pare o glumă, dar în aceste oraşe este ilegal să mori. ”Am avut o problemă foarte gravă”

Pare o glumă, dar în aceste oraşe este ilegal să mori. ”Am avut o problemă foarte gravă”

Publicat: 02.10.2015
Şase oraşe din lume au scos moartea în afara legii, în ultimii 15 ani. Pare că este o glumă, dar în fiecare caz există un motiv bine întemeiat pentru această situaţie.

Sellia este o aşezare medievală din sudul Italiei în care locuiesc 537 de oameni. În 1960, numărul de locuitori era de trei ori mai mare, iar astăzi majoritatea rezidenţilor au peste 65 de ani. În consecinţă, şi legile din Sellia au căpătat o formulare pe alocuri medievală. Luna trecută, ca reacţie la criza demografică pe care o traversează localitatea, primarul Davide Zicchinella a semnat o ordonanţă, care menţionează expres că „este interzis să te îmbolnăveşti între limitele oraşului” şi reiterează că „este interzis să mori”. Persoanele care refuză să se conformeze tuturor controalelor medicale necesare pentru a se supune acestei legi se pot aştepta la o amendă de 10 euro pe an, scrie The Guardian.

„Nu pot interzice moartea direct prin lege. Nu poţi reglementa prin lege ceva imposibil. Dar intenţia mea este să lupt împotriva morţii”, justifică măsura primarul din Sellia. După cum a declarat şi la semnarea documentului oficial, ordonanţa care-i poartă semnătura trebuie privită ca un semnal de alarmă: „Am instituit această măsură, nu ca o glumă, ci ca un demers extrem de serios, pentru că Sellia, la fel ca multe alte oraşe din sudul Italiei, este supus depopulării. Locuitorii care nu au grijă de ei aşa cum trebuie sau care adoptă obiceiuri împotrivă sănătăţii lor vor fi pedepsiţi prin obligarea la plata mai multor taxe”.

Sellia nu este primul oraş din lume care scoate moartea în afara legii.

Pare o glumă, dar în aceste oraşe este ilegal să mori. ”Am avut o problemă foarte gravă”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii

Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?

Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb

Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi

Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni

Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu

Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi

De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an

De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024

O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”